EL

Griul bucurestean ma dispera. Daca mai adaugi si vipia verii, rezulta o combinatie care pentru mine e mortala. Nu exagerez, este chiar mortala. Imi omoara sufletul, imi inabusa gandurile, ma face sa nu mai simt nimic. Ma veti intreba cum supravietuiesc? E simplu... ma intorc mereu la EL. Cum cine e el? Hai, ca puteti ghici si singuri! Sa va ajut: este inalt, uneori pare chiar foarte inalt... este aspru dar in acelasi timp delicat... ma primeste mereu cu bratele deschise dar are la randul lui nevoie de protectie... stie intotdeauna sa-mi rasplateasca rabdarea... are mereu surprize care imi taie respiratia... de fiecare data cand ne vedem imi ofera flori... uneori are si mici si delicate bunatati pe care ma ademeneste sa le caut... chiar si doar o zi alaturi de el ma revigoreaza, imi da speranta si ma umple de bucurie... Uite aici e cea mai recenta poza pe care i-am facut-o:



dupa o zi in care m-a alintat cu flori: