Detalii...

unele timide ...



unele efemere ...


altele rezistente...


simple...


si frumoase...



amintiri din locuri dragi

Inca e iarna...

Deci inca vreau la ski :)

Asa era sambata in Poiana Brasov:


Mergem si sambata asta?

Pe urmele lui Franz prin Viena

Am vizitat Viena in pas alergator pe urmele lui Franz. Cred ca ne-am depasit recordul personal la vizitat-viteza :) Vroiam sa vedem totul in 4 zile si apoi sa mergem si la Salzburg, dar cum planul de acasa nu se potriveste intotdeauna, la Salzburg nu am mai ajuns.

Prima vizita: Palatul Schönbrunn

O imensitate de palat care trebuia sa rivalizeze cu Versailles-ul francezilor, dar nu le-au ajuns banii... eh.. ghinion! Eu zic ca e impresionant chiar si asa. Se viziteaza numai o mica parte din camerele castelului, dar e destul cat sa iti faci o idee despre cum traiau imparatii si sa iti inchipui ce insemna sa locuiesti acolo. Mi s-a parut amuzant ca in camera de bal multe fete nu se puteau abtine sa nu danseze. Unii baieti in schimb se gandeau la ce fotbal se putea juca acolo :))



Gradinile mi-au placut enorm. Erau pline de zapada: mi-am si imaginat un sanius pe dealul din spatele castelului. Din poze am vazut ca si vara arata superb - daca va plac florile. Sus pe deal, cu vedere la palat/iaz si gradini/oras e o cafenea tare frumoasa pe dinafara (nu stiu cum e inauntru).



Tot aici e si gradina zoologica. Franz nu a vrut sa o viziteze, dar cica e foarte frumoasa. Poate data viitoare ajungem si acolo...


Muzeul de istorie a artei, Kunsthistorisches:

O cladire impresionanta a carei constructie a durat 20 de ani. Inca de la inceput scopul cladirii a fost acela de a gazdui colectiile de arta ale familiei de Habsburg. Fata in fata cu Muzeul de istorie a artei este o cladire identica in care se afla Muzeul de istorie naturala. Timpul era limitat asa ca am ales sa vedem arta (cei care au vazut si Muzeul de istorie naturala spun ca merita si acesta vizitat).



Recunosc ca in interiorul muzeului mi-a placut mai mult cladirea decat arta. Nu am putut insa ramane indiferenta la salile cu exponate de istorie egipteana, romana si greaca. Eu prefer impresionistii (pe care ii gasiti la muzeul Albertina), dar daca va plac picturile de Rubens, Raffaello, Velázquez, Caravaggio, Vermeer, acesta e muzeul pe care il cautati in Viena.



Franz s-a plimbat hai-hui pe strazile din centrul istoric. I-au placut:

cladirea parlamentului si statuia Pallas Athena - anul trecut au sarbatorit 90 de ani de la proclamarea republicii:



Teatrul National, Burgtheater:



primaria in fata careia in timpul iarnii e patinoar si vara se tin concerte in aer liber:



catedralele (sunt multe, diferite si deosebite): le-a admirat pe exterior, pe interior, s-a urcat in turn:



cladirea Operei de stat, Palatul Hofburg (unde a aflat cate ceva despre Sisi, a vizitat apartamentele regale si a vazut o gramada de servicii de masa), parcurile, strazile din centru unde la fiecare colt e cate o casa monument istoric etc.


Franz a si iesit un pic din centru. A vrut sa urce in turnul Dunarii: un turn mare si urat aflat pe insula Dunarii chiar langa United Nations Office (arhitectura moderna cu multe geamuri care nu i-a placut). I-a placut insa cafeneaua din turn pentru ca se rotea si in douazeci si ceva de minute vedeai o priveliste panoramica. Totusi cam departe de centru ca sa vezi ceva interesant.


Franz a vrut apoi sa vada cum traiesc oamenii in comuniune cu natura in oras. Asa ca a dat o fuga pana la casele Hundertwasser. Tare ciudate, dar vesele - fiecare apartament are culoarea lui. I-a placut ideea lui Hundertwasser de a construi ceva neregulat: fara colturi, cu dimensiuni diferite la orice privesti, cu arcade si stalpi strambi, cu podele valurite (inca se mai intreaba cum de nu se impiedica oamenii de acolo) si cu desene ce par facute de copii pe pereti.



Exista si un muzeu la KunstHaus:



I-a placut si vremea in Viena, ningea ca in povesti:



I-a placut restaurantul argentinian de vis-a-vis de opera, snitzelul vienez imens dar foarte fraged, ciocolata cu martipan :)

A fost dezamagit de turul cu autobuzul: Hop on - Hop Off. Stia de la Scot (scotianul) ca la Edinburgh merita acest tur. Asa ca l-a incercat si la Viena. Dezamagitor: ghid audio (poti dormi linistit cu vocea aceea monotona sunand in castile care ba merg, ba nu merg), viteza destul de mare pentru a putea admira ceva in jur si destul de scump. Mai bine cu autobuzul sau cu metroul vienez.


L-am prins in ultima zi in fata catedralei St. Stephan si i-am facut o poza: Franz va saluta din Viena

Ceai la Cotroceni

Aseara am fost sa bem un Ceai la Cotroceni. Pentru ca am fost rugata sa spun cum mi s-a parut, o sa intru un pic in detalii. Habar nu aveam unde mergem, habar nu aveam la ce sa ne asteptam.

Am intrat in curtea unei case fara firma (noroc ca prietenii nostri mai fusesera acolo, ca eu nu nimeream singura). Am coborat pe niste scari inguste, cu pereti jilavi, intr-un subsol cu miros greu de mucegai (mi-am amintit de studentie, cand in Jack curgea apa pe pereti). Recunosc ca prima impresie nu a fost foarte buna.

Ne-am asezat (se sta pe un soi de perne puse direct pe jos) langa o masuta mica pe care erau o lumanare, un clopotel si doua meniuri. M-am uitat in jur: lume relaxata care parea sa se simta "ca acasa" si sa se bucure de atmosfera romantica creata de lumina slaba a lumanarilor si de muzica ambientala ce se auzea in fundal.

Am deschis meniul si am inceput sa citesc cu ochii mijiti in lumina palpaitoare. Totul suna bine. Vroiam ceva care sa nu contina ceai verde sau negru, ceva aromat si dulceag. Mult prea vagi criteriile de cautare asa ca tare greu de decis. Ne-a luat o vesnicie sa ne hotaram ce vrem. Eu am ales solutia cea mai simpla: cand m-am saturat de citit, am lasat meniul sa se deschida singur si mi-am ales ceva de pe pagina respectiva. Am nimerit la 'neceaiuri' (cica nu contin nu-stiu ce substanta din frunza de ceai), dar care, dupa parerea mea de om fara pic de experienta in domeniu, tot ceaiuri erau (adica o zeama aromata de ierburi :P ). Am ales bine: un 'neceai' cu o aroma divina de flori (se numea 'sweet lily' ;) ), asezonat cu prajiturele japoneze.

Recunosc ca am trecut foarte repede de prima impresie si m-am simtit foarte bine. E un loc aparte (foarte diferit de cluburile cu care sunt eu obisnuita), fara fum de tigara, fara muzica tare si cu atmosfera relaxata si relaxanta. Il voi mai vizita cu siguranta.



PS: poza e facuta la Barcaciu intr-o seara in care eram doar 2 oameni acolo, dar cred ca se potriveste un pic atmosfera

Away

"Kicking empty cans
Just around the corner
Maybe you look on me
As a lonesome mourner
While i'm drifting off
Along distant shores
Think i'm nothing but this tin
Because i don't feel anymore"

Deine Lakaien - Away

PS: Un nou concert care promite mult - Deine Lakaien. Eu as merge... voi?

Pentru ca...

... imi e dor de iernile de altadata, cu frig si rasete de copii, cu omatul ce scartaie sub picioare, cu batai cu bulgari, oameni de zapada si flori de gheata la ferestre,

... vremurile s-au schimbat, iernile nu mai au zapada si copiii prefera sa stea in fata calculatorului,

... sunt cam melancolica astazi.

Am racit :)

Va intrebati de ce-s asa fericita ca am racit? Pentru ca am racit la munte, unde era zapada proaspata din belsug. Totul era alb si inghetat.



Din pacate nu se vedea nimic in sus.



Asa ca ne-am concentrat pe detaliile din jurul nostru.

Vreau...

Ufff... ce ma enerveaza vremea asta calda si ploioasa. Vreau sa ma bat cu zapada si sa-mi inghete nasul si mainile si obrajii! Vreau sa simt gerul si sa scartaie zapada sub picioare! Vreau chiciura in copaci! Vreau macar un pic de ninsoare! Si mai ales: le vreau ACUM!

PS: si n-ar fi rau sa fiu la munte

Da, Doamne, iarna

Da, Doamne, Iarna

de Tatiana Stepa


Imparte, Doamne, cu mine durerea
Din lacrima care te striga
Si da-mi alinarea si da-mi mangaierea
Imparte cu mine durerea

Imparte, Doamne, cu mine tacerea
Ce noaptea se lasa pe ploape
Cand somnul sau moartea sunt tot mai aproape
Imparte cu mine tacerea

Da, Doamne, iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Imparte, Doamne, cu mine tradarea
cu care ma acoperira
Sterge-mi din lacrima chinul si sarea
Imparte cu mine tradarea

Imparte, Doamne, cu mine minciuna
Zvarlita pe singuratate
Si liniste pune acum peste toate
Imparte cu mine minciuna

Da, Doamne, iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Imparte, Doamne, cu mine iubirea
Risipa ursita risipei
Si lasa uitarea la marginea clipei
Imparte cu mine iubirea

Imparte, Doamne, cu mine tristetea
De-ati pune pe umeri povara
Durerii tacerii, minciunii tradarii
Imparte cu mine tristetea

Da, Doamne, iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Da, Doamne, iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Lectia de orientare

Cica acea creasta care se vede in stanga ar fi Piatra Craiului. Alte pareri? Ce se mai vede in poza asta? :)



Precizare: poza e facuta de pe varful Toaca (Ceahlau). Duraul era in vale undeva in afara pozei in dreapta.

LE: hehe... si am aflat: sunt Calimanii (ceea ce se potriveste mai mult cu amintirile de la fata locului) :)

Ceahlau

Primul post din acest an il incep cu o hotarare. Mi s-a spus ca blogul asta contine prea putine imagini (si prea prelucrate) si mult prea putine cuvinte. Asa ca incerc sa scriu mai mult (o sa fiu si mai plictisitoare :P ) si sa prelucrez cat mai putin pozele (asta e tare greu).

Ca de obicei revelionul l-am petrecut la munte. De data asta in Ceahlau. Am fost intrebati "de ce Ceahlau?". Pai, de ce nu? In primul rand ca nu mai fusesem niciodata acolo. In al doilea rand ca Dochia e cabana sus in varf de munte. In al treilea rand ca habar nu avem in ce ne bagam ;) Abia dupa ce am facut rezervarea si am platit avansul am inceput sa cautam si informatii despre drum, despre cabana, despre traseele din imprejurimi. Si tot ce am gasit era negativ: ca se ajunge greu din Bucuresti (nu-s trenuri, nu-s autobuze etc), ca traseul e destul de greu, ca la Dochia e mizerie, mancare proasta si se asculta manele, ca nu au apa etc. Dupa asa informatii speram ca macar vremea sa fie buna ca sa avem si noi de ce ne bucura.

Cu inima indoita, pe 29 decembrie am luat trenul spre Bacau. Intercity... 5 ore si ceva pana la Bacau... acceleratul face mai putin :P . Plictiseala mare dar macar mergeam la munte. Pe masura ce ne apropiam de Bacau zapada era din ce in ce mai mare. Incepusem sa ne intrebam cum o sa urcam pana la cabana. Stiam ca traseele sunt batute dar totusi... La Bacau ne asteptau prietenii din zona. Am facut ultimele cumparaturi, am mancat o inghetata (miam), am inghesuit bagajele si ne-am suit in masini.

Noaptea am petrecut-o in Ludasi la parintii prietenilor nostri (Multumim! Multumim! Multumim!!! ). Aici ni s-a ridicat moralul: ninsoare si zapada multa, case impodobite de Craciun si cu turturi imensi la streasini, gerul care pisca obrajii, caldura sobei (langa pisica ;) ), 'poale-n-brau' abia scoase din cuptor, si cate si mai cate. O minunatie! Nu ne-am mai fi dat dusi.

Pe 30 cu noaptea-n cap am plecat catre Izvorul Muntelui. Un mic stop in Piatra Neamt sa schimbam masinile (multumim soferilor ca ne-au scos din incurcatura :) ) si pe ici ti-e drumul. La 11:30 eram gata de traseu: Izvorul Muntelui - Lutu Rosu - Piatra cu Apa - Dochia. Am platit taxa de intrare in parc ( 7 roni pt adulti si 3.5 pentru elevi si studenti), ni s-a facut instructaj (nu era necesar dar cred ca e o initiativa buna), ni s-au dat harti si pungi de gunoi (desi aveam deja si unele si altele) si am pornit urcusul.



Vremea era superba, cu zapada din belsug. Traseul e foarte bine marcat si amenajat, cu multe balustrade si cu panouri de informatii destul de interesante (motiv bun de opriri dese), cu puncte de belvedere din care nu-ti mai vine sa pleci. Traseul e de 3ore si jumate, destul de simplu (urcare prin padure) dar noi am lalait-o vreo 5 ore ca nu ne grabea nimeni si nimic. Si bine am facut. Sus era un vant de te darama din picioare, si un ger de abia puteai respira. Ultima parte (dupa iesirea din padure) nu a fost deloc placuta.



Asa ca am ajuns si ne-am varat in cabana de unde am iesit numai pentru a face cateva poze la apus (nu prea multe ca inghetam aproape instantaneu).



A doua zi dimineata la ora 7 eram in picioare pentru a poza rasaritul. Nu puteam rata asa ceva. Privelistea era prea frumoasa, chiar daca nu era nici un nor. Cam asa se vedea de la iesirea din cabana:



Si cat va chinui cu poze de la rasarit o sa va spun si parerea mea despre cabana Dochia. Nu pot face comparatie cu ce era inainte pentru ca, asa cum am zis, e prima oara cand mergeam in Ceahlau, dar pot sa spun cum mi s-a parut.



E relativ curata pentru o cabana aflata sus pe munte, fara drum de acces. Problema de baza a fost ca nu aveau apa (inghetase ceva: conducta, pompa - nu am inteles exact) lucru care e de inteles la altitudinea aia si la gerul de afara. Totusi faceau tot posibilul sa tina cabana curata, lucru destul de complicat fara apa la toaleta.



Mancarea a fost multa (2 pranzuri si 2 mese festive), o parte gustoasa (tochitura moldoveneasca, ciorba de pasare), o parte mai putin gustoasa, o parte a papat cutu (slanina sau ceva asemanator).



Muzica (era cineva ingrozita ca va asculta numai manele): in timpul zilei erau cantece de cabana. In noaptea de revelion muzica a fost dictata de grupul majoritar: multa muzica populara, cateva manele (mult prea multe pentru gustul nostru), niste disco si, cand grupul dansatorilor s-a retras, pop, rock, folk ca sa ne simtim si noi bine.



Un mare plus a fost modul de plata: s-a facut calculul pana la ultimul banut. S-au calculat separat fiecare fel de mancare de la fiecare masa si fiecare noapte de cazare si am ajuns sa platim cu 100 roni mai putin decat era pretul pe care il estimasera la pachetul de revelion. O supriza mai mult decat placuta.



Cam atat astea au fost impresiile despre cabana Dochia. Mult mai bune decat ne asteptam dupa ce citisem impresiile altora. Ar fi fost mult mai bine daca aveau si apa. Totusi privelistea merita toti banii si face ca toate minusurile sa devina insignifiante (pentru mine).



Si cum vremea a tinut cu noi in prima zi am urcat pe Toaca sa ne zgaim pana departe.



Soare puternic, zi clara, ce puteam vrea mai mult. Eu stiu: vreau o pereche noua de ochelari de soare, ca astia vechi nu fac fata la asa ceva.



Nu stiu cine e in poza asta dar e bine pentru a va da seama de proportii. Sper ca vedeti persoana din poza.



Noroc ca aveam crema ca altfel am fi aratat toti ca niste ratoni dupa ziua asta.



La Schit aveau apa asa ca i-am vizitat. Am fost surprinsi de confortul pe care il au acolo, desi auzisem de scandalul de acum 2 ani. Nu intru in detalii ca nu merita.



Dar la cabana ne astepta pranzul asa ca nu am zabovit prea mult.



Pentru siesta ne-am plimbat un pic in stanga si in dreapta.



Dar zapada mare si vantul puternic i-a intors si pe cei mai temerari dintre noi.




Si ca sa nu ne para rau ca plecam, pe 2 ianuarie vremea s-a schimbat.



Va doresc un 2009 fericit, plin de sanatate, bucurii, dragoste si realizari!!!

Sarbatori fericite!

Bulgaria 2008

Pentru ca asa suntem noi incapatanati si le facem pe toate pe dos, am inceput iarna calendaristica la mare, la vecinii nostri bulgari. Habar nu aveam la ce sa ne asteptam de la litoralul bulgaresc (nefiind prea mari iubitori de mare nu ne-am pus problema pana acum sa mergem la bulgari pe litoral), dar am fost placut impresionati (probabil pentru ca era iarna si deci destul de pustiu :) ). Ne-am cazat relativ ieftin la un hotel din Balcik situat foarte aproape de mare. Si cand zic foarte aproape inseamna ca prin geamurile de termopan auzeam valurile si dimineata cam asa se vedea de la noi de pe balcon (da, stiu ca poza e miscata dar nu m-am carat cu trepied dupa mine):



Am aflat cu stupoare ca o parte din litoralul lor are faleze si nu plaje (v-am zis deja ca habar nu aveam unde mergem). In Balcik, sincer, nu stiu unde se poate face o baie in mare pentru ca malul e stancos sau plin de stabilopozi (triunghiulari :) ).



Fiind iarna era plin de pasari. Multi cormorani (cred ca asa se cheama) care isi uscau penele la soare chestie care ma amuza enorm (nu ma intrebati de ce).



"Castelul" reginei Maria e superb si mai frumoasa este gradina botanica ce il inconjoara. Ma intreb cum arata vara daca mie mi-a placut atat de mult iarna.



Si pentru ca am avut destul timp la dispozitie ne-am plimbat si prin imprejurimi. Nisipurile de aur si Albena par a fi clasicele statiuni de la mare. Si totusi plaja e mare, nisipul e fin si curat (chiar si iarna), hotelurile par bine intretinute. Am inteles de ce atatia romani prefera sa mearga aici vara.

Mi-a placut la capul Kaliakra. E impresionant sa vezi asa o forma stancoasa inalta ce rasare din mare. E fain si contrastul facut de stanca rosie cu marea azurie.



Faptul ca pe aceasta limba de pamant mai vezi inca ruine batute de vantul rece, sarat si umed adauga un plus de mister.



Concluzia e clara: merita vazut!