Franta: Col de la Colombière - Lac de Peyre - Capre si Tapi
Motivatia intregii plimbarii a fost ... diferita. Unii voiau sa isi miste fundul, altii voiau sa mearga la munte, unii voiau sa vada capre, iar altii nu voiau... nimic.
Totul s-a petrecut in ziua a 7-a vizitei curajosilor nostri in lumea fara scrupule a bancherilor elvetieni. Deci ne sculam de dimineata, ne suim in masina, trecem granita pe frumoasele meleaguri franceze, meleaguri in care vinul bun se impleteste armonios cu branza putreda si cu Florile Raului ale lui Baudelaire si ne dam jos (tehnic vorbind ne-am dat sus ca e la 1,613m) la Col de la Colombière. De fapt nici macar la 1,613m nu ne-am dat ca nu mai era loc in parcare. De fapt era cam 1,600m, care pentru usurinta poate fi asociat cu anul unirii tuturor romanilor supt Mihai Voievod Viteazul. Pentru a va face o idee clara ce este acest Col, va voi spune ca "col" inseamna "pas montan" sau "sa". Adica noi am avea Col de Rucar-Bran, sau Col Du Rotunda.
Acest pas motan este de multe ori parte din Turul Frantei, si cum oricine se viseaza un viitor performer adevarat soseaua este plina de ciclisti. Mai mari sau mai mici. Ideea e ca daca nu iti place fauna Frantei te poti delecta cu ciclisti. Astia au umplut ecranul pana ne-am dat jos.
Am vorbit si despre ciclisti, acu sa ne intoarcem la oile noaste. De fapt sunt niste capre mai cu muschi. In cazul nostru, aceste mamiifere sublime reprezinta ceva mai abstract decat simple mamifere; reprezinta SCOPUL. Pentru a atinge acest tel maret, din sa (montana) incepi sa urci. Si urci. De fapt, intai nu urci; mergi pe ditai poteca. Apoi urci; in sunetul suav al talangilor de la o stana din apropiere. Si urci. Si vezi niste munti haiosi. Calcarosi, masivi, destul de crestati. Si la un moment dat ii vezi:
Ibex (mai precis Ibecsi ca erau mai multi).
Si restul grupului tot urca. Eu nu urcam. Eu coboram. Si ei urca, urca pana la un lac. Unde se vede fain, nu? Din nefericire nu e lacul dorit, si anume sublimul si misteriosul (pentru mine) Lac de Peyre.
Pentru deziluzia amatorilor de stiinte exacte voi spune ca nu stiu nici numele baltii, nici pe al personajului (salut, Jorge, am plecat de la tine, nu te mai cunoastem :P ) din figura, ci doar locatia si anume masivul Aravis. Si s-ar putea ca galma din figura sa fie Pointe Blanche adica Punctul Alb. Si cand vezi chestia asta, nici macar la 2,109m nu esti, ci doar la 2,108m. Telecabina de la babele te duce mai sus! Dezamagitor. Mai ales ca eu nu am fost, nu?
Bine lacu ca lacu, muntele ca muntele, capra ca ibexu, dar privelistea spre Mont Blanc face cateva beri, ce credeti?
Parca asa aratau muntii din Stapanul Inelelor. Intai verzi si apoi albi. In cazul nostru, cu alb in spate nu putea sa fie decat masivul Mont Blanc. Monte Rosa ar fi fost roz. Iar apropo de figura, daca nu vedeti clar, inainte de a da fuga la oftalmolog sau a compatimi situatia din invatamantul romanesc care nu isi plateste suficient de bine angajatii incat sa isi ia o camera cu mai multi mega-pixeli, uitati-va la poza de jos. Va scuteste de niste bani sau niste energie.
"A beautiful view on Pointe Percée and massif Mont Blanc" ... cam asta e descrierea pe Flickr sau mai stiu eu pe unde. Deci cu alte cuvinte va puteti dumiri si unde ne aflam noi. Si anume la unu-doua masive distanta de cel mai inalt munte din Europa Vestica. Varfuletul din planul apropiat nu are decat 2,750m si este Varful Progresului (sper ca nu geografic si nici social ca ala e Varful Comunismului, Muntii Pamir, 7,495m).
Bun. Eroi nostri. Unii stau la lac; unii stau la umbra, ca la lac e mai greu de ajuns. Cei de la lac se hotarasc sa se dea mari si incep sa coboare. Poza de mai sus este inca un exemplu ca e mult mai bine sa cobori decat sa urci. Cand urci iti vezi varful bocancului. Cand cobori vezi varful Mont Blanc, 4,810 m si o chestie. Chestia asta e Varful Progresului, nu?
In incheiere, tin sa va spun ca dupa ce m-am solicitat rostogolindu-ma din cand in cand pentru a urmari umbra unui brad chel, m-am dres cu o bere ... si o inghetata. Ceilalti, care s-au facut ca urca pana la lac, s-au multumit cu o bere sau cu o inghetata. Pe scurt, cu totii eram pregatiti atat fizic cat si psihic penstru asaltul final: telecabina din zona Mont-Blanc. Dar despre asta mai tarziu (la ritmul asta pe la Craciun).
Generic:
text... ala_negru
poze... Laura
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu