Visand la Retezat

Imi e dor de Retezat, de abrupturile lui, de stancile lui, de apele reci, de lacurile clare...



Ne planuisem sa il revedem de revelion. Vroiam sa mergem la Gentiana... imi amintesc prima oara cand am fost acolo... frigul... ceaiul cald... chitara care trecea de la unul la altul pentru ca mainile inghetau prea repede... vantul care vuia afara... as fi vrut sa retraiesc aceste senzatii inzecite de zapada Retezatului.



As fi vrut sa vad crestele acoperite de albul zapezii, sa merg pe deasupra jnepenilor abia ghiciti sub zapada...



Dar nu s-a putut :( Dupa cateva saptamani de amanari, in care ne-au zis ca inca nu s-au hotarat care e regimul de revelion, cei de la Gentiana ne-au zis ca s-a ocupat, ca nu mai avem loc...



Asa ca acum rascolesc pozele vechi deja de 3 ani, din toamna in care l-am vazut ultima oara si oftez...



... poate la anul avem mai mult noroc...



poate la anul apucam sa ne revedem...



Pana atunci: Negoiu here we come again!