Cuvintele astea m-au adus cu picioarele pe pamant pentru cateva momente. Mi-am dat seama de ce ma simteam ca un fulg si zambeam. M-am uitat in jur. Toti erau... senini. Uitasem de greutati, de necazuri, de tona de treburi neterminate pe care o lasasem acasa pentru a da o fuga la munte. Nimic din toate astea nu mai conta. Eram fericiti. Nu conta nici ca in jurul nostru ceata isi facea de cap, ca nu vedeam mare lucru desi stiam ca privelistea ar fi fost nemaipomenita. Era de ajuns ca aerul era curat, ca frigul ne ciupea obrajii si ca picioarele ni se afundau in zapada. Era de ajuns ca simteam iarna. Ce dor imi era de ea... si ce fericita am fost sa o simt chiar si pentru o zi. Inca o mai astept sa vina in vizita si in Bucuresti. Pana atunci doua poze cu zapada pentru cei care ii duc dorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu