Am urcat pe Transfagarasan... sa ma ierte soferii dar iacs, groaznic... asa o vale frumoasa a fost acolo si asa de ranita este de soseaua aia. Stiu, mi s-a mai zis ca e o cale de acces usor in Fagaras, dar mie tot nu imi place. Abia asteptam sa trec creasta si sa nu mai vad soseaua aia oribila. Daca vreti sa vedeti poze cu Transfagarasanul trebuie sa cautati in alta parte ca eu nu am.
In prima seara, in cort la Balea, am facut planul: mergem la Negoiu, dar... ne-am trezit la 10 cu greu si abia la 12 am plecat pe traseu. Si pornim noi incetisor, incetisor ('tipa-tipa' cum zice cineva)...
facem poze... ruginiul toamnei e chiar pe gustul meu...
admiram privelistea... de afine e cam tarziu...
mai facem niste poze (a se observa ca sunt cu personaje ca mi-a zis mie cineva ca vrea si personaje in poze)...
si ajungem la Caltun.
Aici ne ajunse si ceata din urma. Asa ca, am decis ca lasam rucsacii, dam o fuga pana pe Negoiu si ne intoarcem sa dormim aici. Cand sa plecam incepu si sa ploua. Am mai mers si altadata prin Fagaras ca magarii in ceata, nu ne mana nimeni din urma de data asta, nu aveam un loc unde sa trebuiasca neaparat sa ajungem asa ca am ramas in refugiu sperand sa se mai indrepte vremea. A doua zi insa a fost si mai rau...
Asa ca am luat-o frumusel inapoi pe acelasi drum pe care de data asta doar il ghiceam - nu ma plang, poteca e bine marcata. La un moment dat s-a mai ridicat ceata si am mai facut cateva poze chinuindu-ma sa nu ud prea tare aparatul.
Si murati si cam plictisiti de a vedea numai ceata am coborat visand deja la urmatoarea iesire pentru ca asta a fost mult prea scurta.
Ce am facut de vineri pana duminica, in episodul viitor :)
5 comentarii:
Povestea e un pic falsa. De fapt era soare. Creasta masiva a muntelui se inalta majestoasa peste liziera padurii. In zare puteai urmarii spectacolul crud al vietii. O caprea incerca disperata sa alunge rasul ce dadea tarcoale puiului ei. Tensiune era in crestere. Puteai sa simti cun temperatura atinge puctul de fierbere.
Stiti ce a fost cu adevarat naspa: ca mi-am uitat semintele la masina. Si am stat seara trei ora halind paine si ce mai aveam printre masele...
Desi nu s-a semnat, e evident cine a scris comentariul precedent: cel care apare in poze. Se pare ca de la el asa se vedea peisajul... inteleg ca eu eram, ca in desenele animate, cu norisorul deasupra capului, pentru ca la mine ploua. Ce repede se schimba vremea.
Dragute pozele. Eu am facut creasta Fagarasului asta vara prin iulie, 7 zile, din care vreo 3 m-a plouat destul de tare. Da' nu conteaza, ca totul a fost la superlativ. Si cand ploua ma bucuram de ploaie. Cand era soare ma bucuram de soare.
De data asta ma semnez: ala care nu s-a sennat mai devreme. E o stupizenie modul in care se desfasoara identificarea. Daca vrei sa scri ceva scurt tre sa postezi ca anonim. Daca nu stai si scrie adresa de mail , cont de user sau numarul de la pantofi.
Sa revin la problema. Nu voi fi niciodata de acord cu atitudinile uni-dimensionale. Cum naiba te poti bucura ca mergi ca magaru in ceata? Ca te ploua? Ca nu poti scoate aparatul sa faci o poza? Este adevarta ca un pic de ceata favorizeza pozele artistice si impiedica soarele sa-ti prajeasca materia cenusie, dar ploaie la munte... cum poate sa-ti placa ?!
Incep sa am acelasi sentiment in ceea ce priveste Fagarasul ca si cel pe care l-am capatat in niste ture consecutive in Parang cand am putut admira Parangul mare pe ploaie mocaneasca sau pe ploaie torentiala. Asta am avut de spus.
@Razvan: Inteleg ca te poti bucura de o ploaie de vara care te racoreste (uneori prea mult)... mai ales cand fugi de asfaltul incins al orasului. Insa o ploaie de octombrie, cu vant atat de rece ca iti taie respiratia nu asa placuta.
Trimiteți un comentariu