La Susai nebunie: lume multa, masinile de teren vuiau in sus si in jos. Am plecat la fel de repede cum am venit. Mai aveam oarece timp pana la tren asa ca ne-am hotarat sa mergem pana la Clabucet Plecare (sa vedem si daca se skiaza) si eventual la Garbova. Am luat-o frumos pe poteca de pe Creasta Cocosului (cred ca asa ii zice). Si aici plin de urme de urs dar considerand cate masini erau pe drumul din apropiere nu ne-am facut probleme. Si totusi:
Ne-a inghetat inima in loc cand l-am vazut. Parea urias. Am tulit-o cat am putut de repede. Niciodata nu am fost mai fericita cand am ajuns intre oameni.
2 comentarii:
Observatia 1. AlaNegru care scrie nu e acelasi cu ala negru care se vede. Asta care scrie se spala pe dinti. Depsre celalalt nu as putea spune pentru ca nu l-am pupat in bot.
Observatia 2. Creatorul pozei a vrut sa il pupe in bot pe Ala-negru din poza dat fiind ca a facut poza pe macro si asta presupune o distanta aparat- subiect infinetezimal de mica
Acum povestea exacta. O zi friguroasa de toamna. Iarna in padure. Pasarele ciripeau, ATV-urile zumzaiau. Liniste totala.
Posesorul blogului declara moment de facut poze. Autorul comentariului declara moment de scarpinat in cap si ascultat lipsa ATV-urilor. Asa ca se uita dupa pasarelele lipsa din copaci. Si in loc de cintezoi, in mijlocul drumului vede o frumusete de Teddy-bear. Daca il vindeau la Cora, la ce dimensiuni avea si ce blanita curata sigur iti trebuia credit cu Buletinul. Sa revenim la problema. Observam intrusul in cadru. Naiba a mai vazut urs in libertate la munte!
Declaram moment de spalat putina. Cu demnitate. Anuntam poznacu ca e cazul sa o stergem iepureste. Cu demnitate. Ne pregatim de plecare, anuntam momentul zbierand. Ursu se aseaza tacticos in fund. Deschide botul curios. Se gandea ... ce naiba or fi cautand astia la mine in curte. Si mai fac si tamabalau. Astia sunt in stare sa vina cu avocatu sa ma acuze de stres. Poznacul hop aparatul la ochi si jap o poza. Noroc ca nu face reglaje manuale.
Noi facem pasi inapoi. Ursul in fund. Trecem de primul damb. Cu demnitate. Ursul in fund... nu se mai vede. Ajungem in viteza pe partie. Sfarsitul povestii.
Morala: eram cam invidios pe aia care mersesera si ei pana la primul brad din padure si se laudau ca au vazut urs. Mi-a trecut. Dar am rezolvat problema cu demnitate.
Trimiteți un comentariu