Si totusi... nu stim (e ceva general la romani) sa ne putem in lumina valorile. Iau aici exemplu Palatul Culturii nu pentru ca ar fi o situatie grava, ci pentru ca m-a lovit cat de multe se pot face si cat de putin se face.
In Sala Oglinzilor ni s-a pus o caseta in romana despre Palatul Culturii si trei cuvinte despre fiecare vitraliu. Surpriza neplacuta: numele povestilor care sunt reprezentate in vitralii nu erau traduse. Oare era asa grea traducerea lor? Mi-ar fi placut sa aflu mai multe despre acele povesti...
Mi-am adus aminte de un muzeu dintr-un orasel din Olanda. Nu aveau mare lucru de aratat, dar modul in care o faceau m-a impresionat. Ne-au plimbat un pic prin subsolurile orasului, ne-au aratat cateva ziduri de aparare din Evul Mediu si ne-au spus povesti, legende care s-au gasit/pastrat din acele vremuri. Recunosc ca imi plac povestile in general, dar cele pe care le-am ascultat atunci mi s-au parut deosebite datorita (in special) talentului de a povesti al ghidul (poate nu o sa va vina sa credeti dar ghidul lucra ca voluntar la acel muzeu).
Si ma intreb, oare cum ar fi fost ca in loc de o informare seaca despre Palatul Culturii sa ni se mai spuna si povestile ca sa stim la ce ne uitam, sa putem admira talentul celui care a creat vitraliile. Probabil ca nu toata lumea gandeste ca mine, dar oare exista oameni carora sa le placa modul de prezentare actual?
Nu va mai povestesc de galeria de arta unde din cauza soarelui de afara, nu am reusit sa vad nici jumatate din picturi. Si ma intreb, de ce exista jaluzele?
Totusi (desi nepuse in valoare) la Palatul Culturii din Targu Mures exista niste lucruri deosebite care merita vazute.
